Don Gabriele AMORTH – EXORCIȘTI ȘI PSIHIATRI

Don Gabriele Amorth

EXORCIȘTI
ȘI
PSIHIATRI


Prefață de Pr. Anton Cioba



ISBN 978-606-92671-6-5
(Format 14,5 x 20,5 cm; 208 pag.)


 



Don GABRIELE AMORTH
  (1925, Modena – 2016, Roma) merituosul exorcist al Romei a fost președintele de onoare al Asociației Internaționale a Exorciștilor pe care a fondat-o în 1990 și căreia i-a fost președinte până în anul 2000. A fost membru al Academiei Pontificale Mariane Internaționale. Preot la „Società di San Paolo”, jurnalist de renume, invitat de marcă la numeroase emisiuni radio-TV, și autorul mai multor cărți traduse în peste 30 de limbi (inclusiv în limba română, la Editura IHTYS) publicate în multe milioane de exemplare.

 * * *

Trăim vremuri în care chiar și orbii ori surzii pot depune mărturie că „lumea întreagă zace [de bună voie și nesilită] sub puterea celui rău (1Ioan 5,19). Cel Rău are condiții de activitate prielnice, pentru că atunci când scade credința, crește superstiția cu diferitele sale practici (magia, satanismul, sectele, noua religiozitate, spiritismul), care își au rădăcina în ocultism. Preoții, educatorii, părinții, trebuie să cunoască aceste realități atât de promovate de mass-media globală.

Una din cele mai mari dificultăți în înțelegerea celor care au tulburări este să știi să distingi dacă este vorba de un rău psihic sau de unul malefic. Tema este aprofundată cu un grup de experți
psihiatri de renume din Italia.

  • La cine să recurgem: la exorcist sau la psihiatru?    Întrebările psihiatrilor și răspunsurile lui Don Amorth
  •   
  • Când se recurge la exorcist?
  •  
  •   Istoria exorcismului 
  •  
  •  Este posibil un contact direct cu cei defuncți?
  •  
  •   Ocultismul Magia Spiritismul Satanismul 
  •  
  •   Rugăciunea de eliberare
  •  
  •   Misterul exorcismului
  •  
  •   Textul Ritualului Roman de Exorcizare


EXORCISTUL este cel care în numele Domnului se roagă pentru binele oamenilor, dezleagă de cel rău, aduce pacea, liniștea, împacă pe om cu Dumnezeu, îndepărtând frica. Don Gabriele Amorth mi-a cerut să transmit binecuvântarea sa tuturor cititorilor români și i-a îndemnat pe preoți [mai ales pe cei bizantini, neîmpiedicați – eventual – de canoane] să aibă milă de oamenii care suferă din cauza atacurilor malefice și să-i slujească cu credință, apelând la rugăciunile de dezlegare.
Pr. Anton Cioba

Don Francesco Bamonte – POSESIILE DIABOLICE ȘI EXORCISMUL – Cum poate fi recunoscut vicleanul ispititor – Cuvânt Înainte de PS Claudiu; Prefață de ÎPS Gaetano Bonicelli


DON FRANCESCO BAMONTE


POSESIILE DIABOLICE

ȘI

EXORCISMUL


Cum poate fi recunoscut vicleanul ispititor



Cuvânt Înainte

PS CLAUDIU

Episcop al Curiei Arhiepiscopale



Prefață

ÎPS GAETANO BONICELLI

Arhiepiscop emerit de Siena




ISBN 978-606-8688-07-7
(Format 14,5 x 20,5 cm; 216 pag.)






DON FRANCESCO BAMONTE 
– Exorcist al Romei, Președinte al Asociației Internaționale a Exorciștilor, discipol al lui Don Gabriele Amorth – merituosul patriarh al exorciștilor –, profesor la Ateneul Pontifical «Regina Apostolorum» din Roma, unde predă cursul Exorcismul și rugăciunea de eliberare. Este autorul mai multor cărți traduse în numeroase limbi și, totodată, un foarte apreciat conferențiar internațional.

* * *


  • + De ce permite Dumnezeu ca diavolii să acționeze? +
  • + Care sunt cauzele acțiunii extraordinare a diavolului? +
  •  + Cei care își vând sufletul diavolului (sataniștii) primesc într-adevăr ceea ce au cerut de la el? +
  • + Infestare, asuprire, obsesie sau posesie diabolică? +
  •  + Cum ne putem da seama dacă o persoană este cu adevărat posedată de diavol? +

Cartea de față răspunde la aceste întrebări
 în lumina Sfintei Scripturi, a Tradiției și a Teologiei drept-credincioase.
 
* * *

„Cartea Părintelui Francesco este un fel de artă a războiului spiritual, fiindcă dezvăluie capcanele dușmanului și ne învață cum să ne apărăm... Vedem cum o simplă invocație a Maicii Sfinte face să tremure cu adevărat spiritele întunericului; vedem cum semnul Sfintei Cruci umple de groază Legiunile. Sunt rugăciuni și gesturi pe care le facem în fiecare zi și noi, însă... fără să medităm prea mult.”

PS Claudiu,
Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore


„Meritul acestei lucrări este acela de a oferi criterii sigure pentru a ne apropia de acest mister cutremurător.”

ÎPS Gaetano Bonicelli,
Arhiepiscop emerit de Siena